Cum să îți petreci vacanța din iunie la Hotel Fortuna***?

Când vine vorba de vacanța de vară, alegerea de a ți-o petrece pe litoral este cea bună alegere! Te poți bucura de vreme însorită, plimbări pe malul mării sau practicare de sporturi nautice. O vacanță pe malul mării poate fi o experiență minunată!

Dacă nu știi în ce perioada a verii să vii la mare, îți amintim că în luna iunie, temperatura medie a aerului este de 25°C, iar în lunile iulie și august, media atinge 28°C. Apa mării devine, de asemenea, mult mai caldă, atingând uneori peste 26°C în august. Desigur, în funcție de vreme, temperaturile maxime ale aerului pot depăși valorile medii, ajungând uneori chiar la peste 35°C.

Noi recomandăm luna iunie ca fiind cea mai potrivită pentru a-ți petrece concediul la mare. Drumurile și stațiunile din împrejurimi nu sunt foarte aglomerate, vremea este potrivit de caldă pentru a te bronza frumos dar și pentru a te bucura de apa mării. Razele soarelui nu sunt atât de puternice încât să te ardă și implicit razele UV nu dăunează sănătății tale.

De ce să alegi Hotel Fortuna ca destinație pentru concediul tău? Pentru că aici ai parte de tot confortul necesar astfel încât vacanța ta să fie de neuitat:

  • Camere și apartamente confortabile, dotate cu facilități precum TV, sistem de climatizare, baie proprie, televiziune și internet gratuit, pentru ca tu să ai un sejur plăcut și liniștit.
  • Poți servi masa în Restaurantul hotelului – White Cruise Snack-Bar – sub formă de bufet suedez având opțiuni precum mic dejun, demipeniune (mic dejun și prânz) sau pensiune completă (mic dejun, prânz, cină). Indiferent de pachetul pentru care optezi, vei avea incluse și băuturi nealcoolice (apa, suc, cafea) dar și alcoolice.
  • Piscina pentru adulți cu șezlonguri și umbrele, este locul perfect pentru a te relaxa și a te răcori în timpul zilelor călduroase de vară savurând un cocktail răcoritor la barul de la piscină.
  • Dacă dorești un plus de relaxare, la centrul de relaxare Oasis Spa ai acces gratuit la jacuzzi și sauna uscată, unde te poți destinde și îți poți răsfăța corpul și mintea.
  • Pentru cei mici, hotelul dispune de o piscină încălzită special dedicată lor, precum și un mic loc de joacă în apă pentru cei mici -Aqua Forty-, unde toboganul Forty garantează că veselia o să atingă cote maxime! Pentru că distracția e pe primul loc pentru cei mici, îi așteptăm pe cei mici la locul de joacă exterior (FortyPlay) amenajat cu tobogane și multe alte jucării distractive și la locul de joacă interior (FortyLand) , unde echipa de animatori organizează un program de divertisment zilnic pentru cei mici ce include multe jocuri distractive, spectacole de magie, karaoke, concursuri și multe alte surprize.
  • Acordăm atenție și celor mai mici oaspeții ai noștri (0-2ani) și le oferim cărucioare și pătuțuri gratuite, în limita stocului disponibil, pentru a le asigura confortul pe durata șederii în hotelul nostru.

Mai mult, în fiecare an, la Hotel Fortuna sărbătorim Ziua Copilului – 1 iunie- cu o SUPERPETRECERE dedicată celor mici! Ne place să aducem zâmbete pe chipul lor angelic și să organizăm activități, jocuri și concursuri care să îi bucure! Împreună, creăm momente de neuitat!

Dacă te-am convins, rezervă-ți vacanța pentru luna iunie la noi și bucură-te de o experiență memorabilă alături de cei dragi.

Posteaza un comentariu

one × two =